|
Finalizarea proiectului
Conferinţă de presă pentru a marca oficial finalizarea proiectului strategic „Rural-Manager”
Informaţie de presă Vineri, 30 aprilie 2010, Fundaţia Naţională a Tinerilor Manageri – FNTM a organizat o conferinţă de presă pentru a marca oficial finalizarea proiectului strategic „Rural-Manager” şi pentru a disemina rezultatele obţinute până în acest moment.
Obiectivul general al proiectului Rural-Manager este dezvoltarea cunoştinţelor, abilităţilor şi comportamentului antreprenorial şi managerial modern pentru actuali sau viitori întreprinzători din mediul rural, în care, prin dezvoltarea propriilor afaceri, pot genera dezvoltare locală şi oportunităţi de ocupare în regiunile de dezvoltare Nord-Est, Centru şi Sud-Est.
Grupul ţintă al proiectului a fost compus din întreprinzatori sau viitori întreprinzatori din mediul rural, din cele 18 judeţe ale regiunilor de dezvoltare NE, Centru şi SE, cu vârsta peste 18 ani, absolvenţi minim de liceu sau şcoală profesională.
Rural-Manager a fost implementat pe o perioada de 16 luni, fiind un proiect inovativ, de pregătire non-formală pentru actuali şi viitori întreprinzători din mediul rural. Toate activităţile proiectului s-au derulat conform calendarului de implementare, iar obiectivele asumate au fost depăşite.
Considerăm că Rural-Manager este un proiect de succes, prin implementarea căruia s-au depăşit ţintele asumate. In urma acestui proiect, FNTM va ramane cu o reţea de consultanţi care vor atrage noi clienţi pentru acest model alternativ de formare şi consultanţă. Avem cadrul creat, cursurile proiectate, o baza de date însemnată, un portal de afaceri şi o reţea de networking sudată. Proiectul este conceput să se îmbunataţească şi să se dezvolte după finalizarea finanţării.
|
|